Despre noi

Gabriela Parfene

Sunt psiholog specialist în domeniul transporturilor (naval, auto și feroviar) în Laboratorul de Psihologie din Siguranţa Transporturilor din cadrul Policlinicii/Ambulatoriului de Specialitate CFR al Spitalului Clinic Căi Ferate din Constanţa.

Am absolvit cursurile masterului în ”Psihodiagnoza complexă a personalităţii” din cadrul Universităţii ”Ovidius” din Constanţa, cu o temă vizând aspectele specifice ale personalităţii ofiţerilor din marina comercială.

Din anul 2012 sunt si acționar în cadrul Societății Civile Profesionale de Psihologie ”Parfene Gabriela, Pricop Neculae & Ferenți Constantin”, deținând competențe în specialitățile:

  1. Psihologie clinică
  2. Psihoterapie în hipnoză clinică, relaxare și terapie ericksoniană
  3. Psihologia muncii și organizațională

Cod personal – 04895

Membru în:

  • Colegiul Psihologilor din România
  • Asociaţia de Psihologie Industrială şi Organizaţională
  • Asociaţia de Hipnoză Clinică, Relaxare şi Terapie Ericksoniană.

Neculae Pricop

Am activat succesiv ca psiholog la Spitalul Judeţean din Arad, apoi în învăţământul preuniversitar (la Liceul real-umanist ”Nicolae Bălcescu” din Medgidia, la Şcoala ajutătoare nr.2 din Constanţa, în cadrul Laboratorului de Orientare Şcolară şi Profesională şi în Centrul de Asistenţă Psihopedagogică al Inspectoratului Şcolar Judeţean Constanţa), precum şi în învăţământul superior (am predat cursuri de psihologia personalităţii, psihologie diferenţială şi psihodiagnostic, psihologie educaţională şi psihologia muncii.

Am lucrat aproximativ 25 de ani în Laboratorul de Psihologie al Transporturilor din cadrul Policlinicii CFR a Spitalului Clinic Căi Ferate din Constanţa.

Am o experienţă de peste 35 de ani în activitatea psihologică cu copiii (evaluare complexă a personalității şi consiliere şcolară-vocaţională) din cursul primar, gimnazial şi liceal, incluzând şi copii cu nevoi speciale (am condus filiala din Medgidia a Şcolii ajutătoare nr. 2 din Constanţa), elaborând peste 30 de articole şi comunicări în acest domeniu.

În anul 2001 am obţinut titlul de doctor în psihologie la Universitatea ”Alexandru- Ioan Cuza” din Iaşi, cu o lucrare din domeniul psihologiei diferenţiale şi al psihodiagnosticului.

În prezent sunt acţionar în cadrul Societăţii Civile Profesionale de Psihologie ”Parfene Gabriela, Pricop Neculae & Ferenţi Constantin”, deţinând competenţe în specialităţile:

  1. Psihologia transporturilor
  2. Psihologia muncii şi organizaţională
  3. Psihologie clinică
  4. Psihologie educaţională, consiliere şcolară şi vocaţională
  5. Psihologie aplicată în domeniul securității naționale (port armă).

De asemenea, sunt supervizor în următoarele specialități: psihologia transporturilor, muncii și organizațională, psihologie educațională și psihologie clinică.

Cod personal – 01537

Membru al Colegiului Psihologilor din România

Constantin Ferenti

După absolvirea facultăţii de filosofie a Universităţii din Bucureşti, am activat ca profesor de ştiinţe sociale (inclusiv de psihologie) în învăţământul liceal din judeţul Constanţa (Liceul ”Mihai Eminescu”, Liceul “Mircea cel Batran”, Liceul ”SNC”, Liceul de Chimie din Năvodari).

Din anul 1977 am lucrat în Laboratorul de Psihologie al Transporturilor din cadrul Policlinicii CFR a Spitalului Clinic Căi Ferate din Constanţa.

Ca Antrenor Maestru (specializare volei), experienţa îndelungată ca psiholog m-a ajutat să obţin rezultate deosebite în activitatea individuală şi de grup cu sportivii.

În prezent sunt administrator şi acţionar în cadrul Societăţii Civile Profesionale de Psihologie ”Parfene Gabriela, Pricop Neculae & Ferenţi Constantin”, deţinând competenţe în specialităţile:

  1. Psihologia transporturilor
  2. Psihologia muncii și organizațională
  3. Psihologie sportivă

Cod personal – 00438

Membru al Colegiului Psihologilor din România.